Cu prilejul marcării Zilei Internaționale a Pădurilor ediția XII ”Pădurea și Sănătatea” angajații întreprinderii silvice Chișinău au întreprins o serie de acțiuni în vederea promovării sectorului forestier, a informării generației tinere despre importanța pădurii și rolul ei pentru un mediu sănătos și importanței extinderii suprafețelor acoperite cu păduri.
Genericul ediției din 2023 este „Păduri sănătoase, oameni sănătoși”. În acest context s-a organizat întruniri de informare cu tinerii școlari din localitățile din zona de activitate a întreprinderii, în cadrul cărorara s-a menționat și faptul că doar prin acțiunile comune ale societății civile, tinerilor studioși, cadrului didactic, autorităților locale, putem mări suprafața acoperită cu păduri și conștientiza rolul, importanța și beneficiile pădurilor pentru oameni.
Astfel, întruniri dedicate Zilei Internaționale a Pădurilor în data de 21.03.2023 au fost organizate în:
Comuna Băcioi, mun. Chișinău la care a participat Șeful ocolului silvic Criuleni inginer silvic Sergiu Stepaniuc, primarul comunei Băcioi Ilie Leahu, directoare liceului teoretic ”Grigore Vieru„ doamna Eftodi Natalia și elevii claselor a 7-11-a.
Comuna Slobozia Dușca raionul Criuleni cu participarea șefului adjunct al ocolului silvic Criuleni, inginer silvic Mocreac Nadejda, diriginții și copii claselor 1-2, 4-5 și 7-9.
Colegiul de Ecologie din mun. Chișinău cu participarea maistrului silvic al ocolului silvic Criuleni inginer silvic Stahi Victor, cu participarea elevelor și cadrului didactic.